Cel mai recent sondaj realizat de Biroul de Cercetări Sociale indică faptul că 57% dintre respondenți vor unirea României cu Republica Moldova, în timp ce 24% sunt împotrivă, iar pentru 19% este indiferent. Potrivit studiului, 47% dintre cei intervievați vor adoptarea monedei euro, în timp ce 33% afirmă că nu sunt de acord cu acest lucru, iar pentru 20% este indiferent.
În cadrul sondajului, romanii au fost întrebați și dacă sunt de acordat cu vaccinarea obligatorie a populației, iar 39% dintre ei au spus că da, 47% că nu, iar 14% au susținut că le este indiferent.
Totodată, potrivit datelor prezentate de BCS, 30% dintre cei intervievați sunt de acord cu introducerea pedepsei cu moartea, în vreme ce 58% sunt împotrivă, iar 12 % spun că le este indiferent.